Obiectul controlului bancar
În termen de 5 zile de la înregistrarea cererii de înmatriculare a societăţii bancare, oficiul va solicita Băncii Naţionale a României aprobarea de constituire a societăţii respective. Banca centrală este obligată să comunice actul de autorizare în termen de 15 zile.
Controlul legalităţii de înmatriculare a societăţii se exercită de către judecătorul delegat la oficiul registrului comerţului. Obiectul controlului îl reprezintă respectarea normelor imperative prevăzute atât de Legea nr. 31/1990, cât şi în Legea nr.58/1998, şi în reglementările emise în aplicarea acesteia.
În cazul constituirii societăţilor bancare, controlul de legalitate al băncii centrale este dublat de cel al judecătorului delegat, preaalabil înmatriculării în registrului comerţului.
În cazul în care hotărârea Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României a fost atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Contencios-Administrativă -, iar instanţa a stabilit că sunt îndeplinite condiţiile de legalitate pentru constituirea băncii, existând autoritate de lucru judecat, judecătorul delegat este ţinut la această soluţie şi este obligat să admită cererea de înmatriculare, în măsura în care banca a respectat, în procedura constituirii, condiţiile de legalitate asupra cărora s-a pronunţat instanţa supremă.